Flux RSS

Biasul de confirmare

*** (bias (verb) = a influenţa, a înclina; (substantiv) = părtinire, prejudecată, interferenţă)

i want to believe

„Cred că nu sunt legat de nicio regulă strictă sau prejudecată dar prefer să subscriu la principiul: „Totul poate fi şi altfel”.
Alfred Adler

Biasul de confirmare este una din erorile de gândire care nu „iartă” pe nimeni şi se întâmplă atunci când favorizăm (căutăm, interpretăm, filtrăm) informaţia care vine ca o confirmare opiniilor şi convingerilor noastre deja existente.
Este o tendinţă naturală pe care o au toţi oamenii, aceea de a vedea ceea ce au nevoie să vadă, care nu poate fi eliminată dar poate fi controlată.

Intrarea pe tărâmul controlului acestui mod de gândire este un proces dureros al schimbării deoarece implică renunţarea la nişte convingeri care, pentru unii, pot reprezenta însăşi definirea identităţii lor. Prin urmare, cu atât este mai grea schimbarea cu cât opiniile, convingerile, sunt strâns legate de imaginea de sine. Ele nu vor putea fi îndepărtate fără să fie afectate conceptele de bază ale acestei imagini, iar situaţiile care pot răni vor fi, cel mai des, evitate.

Dar cum se manifestă acest bias de confirmare? Iată doar câteva exemple:
1. Se cunoaşte deja că atunci când o persoană este îndrăgostită, vede doar calităţile celuilalt. În momentul în care i se va arăta că acela/aceea are anumite defecte, va reacţiona agresiv pentru că nu poate accepta să-i fie „demolată” convingerea că persoana respectivă este „perfectă” iar alegerea sa este cea corectă.

2. Cei mai mulţi se înconjoară de oameni care le confirmă convingerile şi îi resping – în multe cazuri chiar agresiv – pe cei cu alte opinii. Aici sunt întotdeauna de remarcat discuţiile despre politică, religie, etc … Pare că biasul de confirmare vine „în tandem” şi cu o lipsă a toleranţei (termen venit din latină, tradus ca „a suporta”), care „defineşte respectul libertăţii altuia, al modului său de gândire şi de comportare, precum şi al opiniilor sale de orice natură (politice, religioase etc.).

3. O familie pierde o persoană foarte dragă. Această pierdere este foarte dureroasă pentru toţi cei care au iubit-o însă, durerea, se manifestă într-un mod deosebit la un membru al familei care are anumite convingeri despre religie şi despre viaţa de apoi. Ea crede că persoana dragă îi transmite mesaje că-i este alături, că nu a plecat pentru totdeauna. Are convingerea aceasta pentru simplul fapt că, aproape zilnic, vede maşini cu numere de înmatriculare care amintesc ori de numele persoanei iubite pierdute, ori de ocazii speciale din viaţa acesteia (zi, luna naşterii sau a încetării din viaţă). Sigur, aici nu intervine doar biasul de confirmare dar restul (care ţine de traversarea doliului) nu face obiectul temei abordate.

4. O femeie care este însărcinată, dintr-o dată, va remarca peste tot femei aflate în aceeaşi situaţie.

David McRaney, jurnalist, autorul cărţii „You are now less dumb” (Acum eşti mai puţin prost) şi al blogului „You are not so smart. A celebration of self delusion” (Nu eşti atât de deştept. O celebrare a autoiluzionării) a creat un spot publicitar nostim pentru carte (poate fi vizionat pe youtube:„Geese that grow on trees? Trailer for You Are Now Less Dumb”), în care acest concept este explicat foarte bine printr-o poveste în care oamenii obişnuiau să creadă că gâştele cresc în copaci, despre modul în care provocarea convingerilor noastre, în mod regulat, este singura modalitate de a evita să fim prinşi în biasul de confirmare.

Recomandare: „Judgment under Uncertainty: Heuristics and Biases”, Amos Tversky; Daniel Kahneman, Science, New Series, Vol. 185, No. 4157. (Sep. 27, 1974), pp. 1124-1131

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: