Care este stilul tău de umor?

„Dacă nu există vreo răutate în inima ta, atunci nu poate fi nici în glumele tale”
Will Rogers (1879 – 1935, cowboy american, interpret de vodevil, umorist, comentator social ţi actor de film).

„În mizele personalităţii de astăzi, nimic nu este mai extrem de apreciat decât un simţ al umorului. Îl căutăm în ceilalţi şi suntem mândri să pretindem că-l purtăm în noi, poate chiar mai mult decât aspectul fizic sau inteligenţa. Dacă cineva are simţul umorului bine dezvoltat, gândim că înseamnă că este fericit, încrezător social şi că are o perspectivă sănătoasă asupra vieţii.

Această atitudine i-ar fi surprins pe grecii antici care credeau că umorul este, în esenţă, agresiv. De fapt, admiraţia noastră faţă de cei dăruiţi cu un bun simţ al umorului este relativ nouă şi nu foarte bine fondată, spune Rod Martin psiholog la Universitatea din Western Ontario care studiază modul în care oamenii folosesc umorul. A fi amuzant nu este în mod necesar un indicator al bunelor abilităţi sociale şi al stării de bine – cercetarea sa a demonstrat că ar putea fi, la fel de bine, un semn al unor deficienţe de personalitate.

El a descoperit că umorul este o sabie cu două tăişuri. Se pot construi relaţii mai bune şi poate ajuta să facă faţă mai bine vieţii sau poate fi coroziv erodând, de departe, stima de sine şi venind în opoziţie cu alţii. „Este o formă de comunicare, cum ar fi vorbirea, şi noi toţi o folosim în mod diferit”, spune Martin. Noi folosim umorul liant pentru a îmbunătăţi conexiunile noastre sociale dar, de asemenea, îl putem utiliza ca o modalitate de a exclude sau de a respinge un intrus. În acelaşi mod, umorul dispreţuitor poate fi uneori o adaptare, un răspuns sănătos: angajaţii care suferă sub un şef răzbunător vor face, de multe ori, munca de la birou mai suportabilă prin ridiculizarea, în secret, a tiranului lor.

Cu toate că umorul este, în esenţă, social, modul în care îl utilizaţi spune multe despre sentimentul de sine. Cei care folosesc umorul de autoapărare, făcând haz de ei înşişi pentru distracţia altora, au tendinţa de a menţine o ostilitate faţă de ei înşişi chiar şi atunci când sunt singuri. În mod similar, cei care sunt capabili să privească lumea cu toleranţă amuzată sunt, adesea, la fel de iertători cu propriile deficienţe.

Umorul umilitor
Acest tip agresiv de umor este folosit pentru a critica şi manipula alte persoane prin tachinare, sarcasm şi ridiculizare. Când este îndreptat împotriva politicienilor este hilar şi, în cea mai mare parte, inofensiv. Dar în lumea reală, acesta are un impact mai tăios. Umorul dispreţuitor, cum ar fi relatarea unei poveşti stânjenitoare, prietenilor, despre un alt prieten, este un mod acceptat social de a lansa agresiunea şi de a-i pune pe ceilalţi într-o lumină urâtă, astfel încât ei (agresorii) să arate bine.

Când sunt confruntaţi cu glumele lor răutăcioase, de multe ori, se răsucesc spre o apărare care le permite acestor agresori să evite responsabilitatea, chiar dacă observaţiile tăioase muşcă.Martin nu a găsit nici o dovadă că cei care se bazează pe acest tip de umor ar fi mai puţin bine adaptaţi. Dar acest tip de umor taxează totuşi relaţiile personale.

Umorul liant
Este distractiv să avem în jurul nostru oameni care folosesc un astfel de umor; ei spun lucruri amuzante, glume, remarci spirituale, pline de duh şi, în general, luminează stările de spirit, dispoziţia, animă atmosfera. Acestea sunt persoanele care conferă umorului un bune renume. Sunt percepute ca fiind calde, prietenoase, cordiale, cu picioarele pe pământ şi binevoitoare, bune la reducerea tensiunii în situaţii incomode şi capabile să râdă de propriile defecte.

Actriţa de comedie şi gazdă a unui talk-show, Ellen DeGeneres, îşi îmbrăţişează publicul, audienţa, prin împărtăşirea unui umor blajin, care leagă. Mesajul ei de bază este: suntem la fel, găsim ca fiind amuzante aceleaşi lucruri şi suntem în asta împreună.

Cu toate acestea, umorul liant poate avea o parte întunecată. La urma urmei, un sentiment al incluziunii poate fi făcut mai dulce ştiind că altcineva este deschis către ieşiri. J.F.K. şi fraţii săi ar putea invita de multe ori o cunoştinţă pe care o urăsc pentru a-şi petrece vacanţa cu ei; ar fi politicoşi în faţă dar, în spatele acesteia, fraţii s-ar uni în a-l ridiculiza pe nefericitul oaspete.

Umorul de tipul „urăşte-mă”
În acest stil de umor, eşti propria ţintă a glumelor pentru amuzamentul altora. Adesea realizat de cel dornic să se facă agreabil faţă de ceilalţi, acesta este clovnul familiar sau „tipul gras”, ludicul pe care l-a iubit în John Belushi şi Chris Farley – ambii au suferit pentru succesul lor. O doză mică din acest stil este fermecătoare, dar puţin din acesta te poate însoţi pentru mult timp: folosit în mod regulat, acest tip de umor îţi oferă posibilitatea de a fi umilit şi îţi erodează respectul faţă de tine însuţi, stimulând depresia şi anxietatea. De asemenea, se poate întoarce împotriva ta făcându-i pe alţii să se simtă inconfortabil, constată Nicolae Kuiper de la Universitatea din Western Ontario. El propune ca aceasta ar putea să le amintească altora despre propria lor tendinţă spre autocritică.

Farley, care a murit la vârsta de 33 de ani din cauza unei supradoze, a avut o înclinaţie spre ură faţă de sine. După moartea acestuia, fratele său a spus: „Chris a ales plăcerea imediată; a intrat în a se face plăcut de alţii trecând peste ceea ce îl costa, pe termen lung”.
Excelarea în acest stil de umor poate duce la invitaţii la petreceri însă, în ultimă instanţă, cere un preţ ridicat.

Umorul de tipul „râzând la viaţă”
Când admirăm pe cineva care „nu se ia pe sine prea în serios,” acesta este temperamentul despre care vorbim. Mai mult decât un mod de a se raporta la alte persoane, acesta este un spectru în care culorile lumii au nuanţe roz. O persoană cu o astfel de perspectivă desfăşoară acest tip de umor pentru a face faţă provocărilor, făcând un pas înapoi şi râzând la absurdităţile vieţii de zi cu zi. „The Onion” („Ceapa”) este un depozitar al acestui umor blajin, bun. Editorialistul Dave Barry a perfecţionat-o cu glume de acest gen:
„Pescuitul este plictisitor, aceasta dacă nu prinzi un peşte real, iar atunci este dezgustător.”

“Bărbaţii sunt simpli – femeile nu sunt simple şi, întotdeauna, presupun că bărbaţii sunt la fel de complicaţi ca şi ele, doar cş mai misterioşi. Esenţa întregii chestiuni e că bărbaţii nu gândesc prea mult. Sunt ceea ce par a fi. Tragic.”

– “E bine documentat faptul că bărbaţii nu cer îndrumări. Asta e o chestiune biologică. De aceea e nevoie de câteva milioane de spermatozoizi să localizeze un ovul în ciuda faptului că ovulul e, comparat cu dimensiunile lor, de mărimea statului Wisconsin.”

Studiile care leagă simţul al umorului de o sănătate bună, probabil că măsoară acest fenomen; atunci când aveţi o perspectivă crispată, confuză, e greu să rămâneţi anxioşi sau ostili pentru mult timp. Martin îl numeşte „umor de autoîmbunătăţire”, pentru că nu aveţi nevoie de alte persoane pentru a vă amuza – daca se întâmplă ceva ciudat sau enervant, sunteţi perfect capabili, de unii singuri, să râdeţi în faţa acelei situaţii.”

Traducere şi adaptare: Dana Goţia, ianuarie 2015
Sursa: Articolul „What’s Your Humor Style?” (Care este stilul tău de umor?), autor Louise Dobson, publicat pe: http://www.psychologytoday.com/articles/200606/whats-your-humor-style